Niciodata una

Intotdeauna m-am priceput sa dau sfaturi altora.Nu era viata mea,nu erau sentimentele mele asa ca puteam judeca la rece orice situatie de cate ori se impunea acest lucru.

Buuun!Nu cred ca exista persoane pe la urechile carora sa nu fi trecut tot felul de lozinci,proverbe,zicale care apoteozeaza actiunea bruta ,nepasarea pentru consecintele si pentru ziua de maine in general .Carpe Diem,Regret something you did ,not something you didn't ,Traieste-ti viata (la maxim)!,suna toate bine si frumos dar oare chiar numai 'clipa'conteaza?Bine ca savurezi 2 secunde pentru ca apoi sa te plangi toata viata de drumul gresit pe care ai apucat-o din cauza acelor 2 secunde.(de care evident nici nu iti vei mai aminti cu aceeasi frenezie).

Te intalnesti cu cineva la o cafea pentru a discuta o chestiune care trebuie finalizata cu o decizie si din gura interlocutorului ,laolalta cu fumul de tigara ,iese si imperativul :"Risca!" In ideea ca de ce sa regreti mai tarziu si sa stai sa te intrebi cum ar fi fost?Bine.Zis si facut.Risti si apoi ajungi sa iti dai seama ca nu ai luat-o pe calea cea mai buna.Eh,cand cu aceeasi persoana povestesti ,dupa o vreme, despre postura ta de naufragiat pe taramul Neimplinirii si al Pripei,chiar daca vei auzi "Eh ,macar ai riscat si ai vazut cum e",ti se vor parea cele mai lipsite de substanta cuvinte pe care le-ai auzit vreodata.Nu te va consola sau ajuta cu ABSOLUT NIMIC faptul ca intr-o tinerete marcata de blugi evazati si tunsori punk tu ai 'riscat' si ai sfidat conventia .


Nu.Viata ta e ,in parte ,un rezultat al deciziilor pe care le iei.Uneori vei risca,alteori iti vei dovedi cumpatarea dar intotdeuna ar trebuie sa gandesti "oare daca aleg sa risc azi ,nu cumva riscand azi pierd si tot ce a fost ieri si tot ce ar putea fi maine?Bine,problema asta de obicei mi-o pun in cazuri de importanta majora.

Cateodata imi doresc ca nimeni sa nu fi inventat o cifra mai mare de 1.

This month...

Am hotarat sa fac un top al celor mai bune poezii citite de mine in ultima vreme.Ma rog,impropriu spus TOP intrucat toate poeziile pe care le voi posta ocupa prima pozitie intr-un fel sau altul.Sunt multi poeti a caror existenta abia mi s-a revelat si multe poezii care merita atentia.And the nominees are...


Dar sunt si amintiri adevarate-Mircea Ivanescu

Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, sa-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi mă gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?

Poezia asta este cea care deschide drumul celorlalte.



Balanta cu un singur talger-Ana Blandiana

Sunt vinovata numai pentru ceea ce n-am facut.
Paduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple in care nu m-am inchinat,
Oceane de frunze
In care nu m-am lasat ingropata,
Dusmani pe care nu i-am urat,
Sabii pe care am refuzat sa le manui,
Cuvinte pe care n-am invatat sa le tip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii in care nu m-am inecat,
Rasarituri pe care n-am apucat sa le vad,
Piscuri pe care n-am ajuns sa le urc,
Muzee amenajate in corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodata!
Toate vor avea dreptul sa ma acuze.
Si faptele mele, oricat de bune,
Nu vor reusi sa mentina un echilibru
Oricat de instabil,
Pentru ca nu intre bine si rau
Va fi balanta din urma,
Ci intre a fi fost si a nu fi fost.


Nec plus ultra-Ana Blandiana

Mi s-a spus să te caut
Şi eu însămi nu voiam decât căutarea.
Nici măcar nu mă gândisem
Ce m-aş face cu tine
Dacă te-aş găsi.
Te-aş pune în pământ ca pe o sămânţă?
Te-aş hrăni ca pe un animal domestic
Socotindu-ţi foloasele blănii şi cărnii,
Lânii şi laptelui?
Sau, dimpotrivă, m-aş lăsa eu devorată
Ca de o fiară?
Sau ca printr-o pădure
M-aş rătăci de spaimă prin tine?
Sau ca într-o prăpastie
M-aş lăsa să cad nebănuind adâncimea?
Sau ca într-o mare
M-aş înmormânta în pesti?
Mi s-a spus să te caut,
Nu să te găsesc.

Inca un pas-Ana Blandiana

Atît de puţine lucruri mă pricep să fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară :
Ştiu să mor.

Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu -
Mă învelesc întîi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Pînă nu se mai vede din mine
Decît un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.

Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor.
(2nd best)

Vanatoare-Ana Blandiana

N-am alergat niciodata dupa cuvinte,
Tot ce-am cautat
Au fost umbrele lor
Lungi, argintii,
Tarate de soare prin iarba,
Impinse de luna pe mare;
Nu am vanat niciodata
Decat umbrele vorbelor
E o foarte iscusita vanatoare
Invatata de la batrani
Care stiu
Ca din cuvant
Nimic nu e mai de pret
Decat umbra
Si nu mai au umbra
Cuvintele care si-au vandut sufletul.


Oh,trupul tau-Ana Blandiana

Oh, trupul tau il vad printre cerneala,
Cerneala-nnamolindu-ne si-n somn
Ca o sudoare acra, animala.
Vreau sa te-ajung
Si degetele-mi luneca,
Nu te mai vad,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Ca la fel ne-ntuneca
Vartejul in care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rana,
Cerneala izvoraste intre noi.
Ma mai cunosti, ma mai astepti,
Ma mai ingadui inapoi,
Ma mai primesti
Din vanatul noroi?
Mai vii
Peste campii albastre,
Mari pustii,
Inlacrimat si mut
Ca sa iti pot intinde
O gura tremurata spre sarut
Cu buze-nvinetite de cuvinte?


Liliput-Adriana Lisandru

cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă
ca pe un leş descărnat de pisoi
şi să-ţi faci din braţ
catapultă.

doar un zgomot
de cer sfărâmat. ca atunci când visai
cum te lipeşti de coapsele mamei şi la prima atingere
se transformau în movile de mâl.

apoi dezinfecţia. storci pereţii de umbre
şi te îmbăiezi în sucul călduţ
până când palmele
fumegă până ce-n vene
picură ceară şi pielea îţi cântă-n ecouri
de palat părăsit.

o răcoare de ocnă. nici nu simţi
rugina de lanţ pătrunsă în os
micşorându-l.

celelalte
decurg de la sine.

într-o zi te uiţi într-o ceaşcă de ceai
te arunci în chiuvetă
speli totul
şi mergi să te culci.


Drojdie de toamna-Adriana Lisandru

între mine şi timp
o relaţie absolut echitabilă
ne-mbătăm reciproc eu plătesc
ne omorâm tandru
într-un dans ritual

am un rid nou şi-o durere mai veche lipită de tâmplă
o dragoste-n plus de incinerat
câteva obsesii falimentare
am descoperit filosofia ariciului
nu mai ştiu când am cules ultima oară brânduşe ori nuci
toamnele seamănă cu indienii lui Hemingway
trec neauzite printr-un câmp de statui

beau din noaptea aceasta ca din ultima drojdie
inima-mi fluieră samovar
luna se ridică-ntru-un cot să-mi bată-n perete
o cucuvea
îşi cheamă perechea
distilându-mă în galbenul ochilor


Cam tot ce scrie Adriana Lisandru imi lasa un iz meditativ.Toate poeziile ei mi se par sonete ale sensibilitatii.Imi plac alaturarile indraznete de cuvinte , imaginile inedite precum si calapodul prozodic pentru care opteaza.Chiar recomand o lectura atenta a operei acestei scriitoare nu atat de cunoscuta.

Good to have you back!

Cu totii cred ca avem sau am avut macar o data in viata ,un moment in care am simtit ca o celebritate si-a depasit statutul de persoana publica ,insipida, cel putin in ochii nostri.Ceea ce pentru mama a fost Alain Delon,iar pentru baietii de vita nobila a fost Lauren Bacall sau Sophia Lauren, pentru mine este patinatorul elvetian Stephane Lambiel.Suspinul batranelor,moartea pustoaicelor de pe tot mapamondul si invidia celor de acelasi sex...Cam de asta se bucura Stephane chiar daca stie sau nu.(Evident ca stie.)

Dupa o lunga perioada de pauza, in care, sincer,nici nu m-am deranjat sa mut pe canalul Eurosport sa vad mondialele sau europenele care nu aveau niciun farmec si niciun spirit de competitie fara el,Lambiel isi face aparitia din nou,pe gheata la Campionatele Europene 2010.Colac peste pupaza,nici Evgeni Plushenko nu a stat cuminte,acasa in fata televizorului,ci s-a gandit ca o medalie in plus la colectie nu strica.Intr-adevar ,dupa mult timp m-am regasit iarasi tintuita in canapea cu ochii in televizor urmarind ca pe vremuri campionatele.Si ce spectacol puteam sa ratez...Se stie deja ca primele trei pozitii din clasamentul baietilor sunt ocupate de Brian Joubert ,Stephane Lambiel si E.Plushenko.(asta in cazul in care sunt toti 3 prezenti in concurs).

Incep cu Brian Joubert ,francez nationalist si rigid,fad si lipsit de orice fel de spectaculozitate.Fanii il numesc 'masina de sarituri',o porecla,zic eu, cat se poate de fireasca si de potrivita ,din moment ce singurul lucru prin care se remarca sunt sariturile.Nu imi transmite nimic,nici macar pentru o fractiune de secunda din programul sau.Mizeaza pe o falsa artisticitate in speranta de a-l copia pe Lambiel,preia elemente din programele monstrilor sacri intr-ale patinajului: Alexei Yagudin sau Phillipe Candeloro, afisand o sensibilitate ceva mai mare decat a unui fier forjat.Nu-mi iese din minte aroganta cu care s-a suit pe cea mai inalta treapta a podiumului ,in europenele de acum cativa ani,binenteles in lipsa celorlati doi care ar fi maturat pe jos cu Joubert.La europenele de anul acesta ,pantinatorul a intrat pe gheata"nesigur si timorat" asa cum au precizat comentatorii.Totusi,era si normal pentru ca adevaratii campioni se intorsesera si asta insemna finalul scurtei sale perioade de glorie.E bun si locul 3!

Evgeni Plushenko...Imbatabil!De neintrecut!Nu se poate vorbi despre Plushenko fara a se face referire la tehnica impecabila cu care isi asigura succesul in competitii.Un genunchi indoit,ezitari,aterizari nesigure,sunt pur si simplu de neconceput in programul lui Evgeni.Efuziunea artistica este cu un grad sau doua mai ridicata decat cea a lui Joubert,cu toate acestea Plushenko este net superior lui Joubert din orice punct de vedere si asta pentru ca vad daruire,vad munca si ambitie ,un soi de modestie ,siguranta de sine care nu trece in cealalta extrema-a superficialitatii si a ingamfarii.Da,are o tehnica de necontestat,precizia matematica cu care isi executa programul e de neinchipuit si in ciuda acestui aspect tot ii lipseste ceva:delirul publicului ,urletele insetate de spectacol si frumos ,pe care INTOTDEAUNA le-a strans Lambiel.Plushenko este cel mai bun.Nimic de reprosat.Probabil de aceea lipsa unei teatralitati ,a unui moment artistic concret, devin detalii lipsite de importanta ,mascate fiind de perfectiunea tehnica. Insa ni se intampla de multe ori sa ne placa melodia care nu e neaparat nr.1 in toate topurile...


Imi amintesc si acum cand l-am vazut prima data pe gheata pe Stephane Lambiel.Nu stiam la ce sa ma astept din partea lui.Numele nu imi parea cunoscut insa frumusetea fizica ,misterul si blandetea de care dadea dovada in prima instanta mi-au atras atentia.Imi amintea si inca imi aminteste de cineva drag mie.Timp de 4 minute cat a durat programul ,eram intr-o stare de beatitudine.Imi doream ca ceea ce voi face in viitor ,sa fac cu placerea (vizibila!) lui Lambiel de a patina.Ma impresionase cu fluiditatea miscarilor corporale,cu dansul si comuniunea cu muzica ,sensibiltatea si candoarea lui,gratia cu care avea grija ca orice miscare sa para o continuare a celei anterioare ,un soi de transparenta spirituala care efectiv te facea sa nu clipesti de frica sa nu-i strivesti sufletul intre pleoape.Iubea publicul si publicul il iubea inapoi.Nu a fost niciodata egoist si emotiile sale au fost intotdeauna si emotiile publicului.Tehnica lasa de dorit...Sariturile nu erau executate perfect;erau fie ratate ,fie transformate in jumatati de sarituri.Avem ,de fapt,fenomenul opus lui Plushenko.Daca pe acesta il salva tehnica ,pe Lambiel il salva artisticitatea.Si totusi,cred ca tot Lambiel se situeaza mai sus decat Plushenko,prin aceea ca o tehnica perfecta se poate dobandi dupa multi ani de munca si concentrare ,insa a avea publicul la picioare ,aproape hipnotizat sa-ti urmareasca evolutia ,suferind alaturi de tine la o cazatura si bucurandu-se pentru o saritura reusita ,si apoi sa explodeze in aplauze frenetice ...este ceva de nepretuit si de 1000 de ori mai greu de obtinut!

Intr-o conferinta de presa ,Lambiel spunea ca si-ar dori(cine nu?) sa castige aurul Olimpic.Dupa ce la Olimpiada anteriora a luat argintul ,abia astept sa il vad urcand inca o treapta pe podiumul castigatorilor.Nu pot decat sa ii doresc succes si sa stau cu sufletul la gura pe 17 februarie la ora 02.00 a.m.

Confesiunea unei zile proaste

"Pentru că se lasă iubită de crabi/Mi-e scârbă de mare"(Ana Blandiana-Intoleranta)
Pentru ca se lasa populata de oameni cretini mi-e scarba de Romania.

Analogie discutabila in ceea ce priveste 'inevitabilul' din ambele situatii.
Atat.

'Efuziuni' politice

De cand mersul cu autobuzul numarul 5 ,in Brasov ,a devenit o odisee de ceva timp,profit de timpul pe care il pierd in cutia cu sardine pentru a mai contempla imaginea orasului impanzit de.....nori as vrea sa spun,ticsit de lume poate ,dar nici macar...

Afise electorale cu fetze 'binevoitoare',panouri cu aceleasi afise,magazine care au facut contracte si in loc de perdele sau jaluzele verticale au tot afisele cu pricina,mirobolantul Basescu ,nelipsit din zonele importante ale orasului,cu sloganul impunator:"De ce le e frică nu scapă!",cetateni care vor cu orice pret sa-si fluture(la propriu) punctul de vedere, in materie de politica.Sa ma explic,asadar,tot in timpul odiseei mele,la intoarcere,cu coada ochiului zaresc undeva prin Centrul Civic un balcon avand un cearsaf fluturand pe care scria mare ,cat sa vada tot poporul:"Eu o sa votez cu Basescu!",concerte gratis cu toptanul ,binenteles,in exclusivitate :Candidatul X..lol, confruntari in direct(vezi T.Basescu vs C.Antonescu)....Toata aceasta sarada in cinstea zilei de 22 Noiembrie(si 6 Dec)!Se apropie alegerile prezidentiale.Cateodata ma gandesc la Caragiale si cred ca nu ar fi niciodata in pana de inspiratie ,daca s-ar afla in Romania de astazi; probabil i-ar iesi comediile si satirele pe banda rulanta...


On attend...

Novel-ty

Este exact acea sclipire pe care o declanseaza tragaciul constiintei,altfel spus ,triumful ratiunii asupra sentimentelor efemere.Se intampla sa visezi ca esti singura langa o prapastie ,in pericolul unei caderi libere...nu cazi!Dar cand te trezesti ai acel sentiment de panica ,spaima ,combinat cu o stare de usurare,serenitate , ca ai evitat la timp un moment dramatic.
Fara discutie,deciziile sunt cele care ne reprezinta in viata.Poate fi prima impresie,pot fi hainele,poate fi un talent nebanuit....but first and foremost ,deciziile sunt cele care ,din adancurile fiintei umane, releva adevaratele virtuti sau vicii, preferinte sau slabiciuni.Nu conteaza pe cine iubesti,sau in ce moment iubesti ,pentru ca nu este un domeniu in care sa ai puterea alegerii,insa poti alege CUM iubesti.Este un aspect in care detii controlul si in care hotarasti ,cu sau fara voia ta,soarta celui de langa tine.
(...)
Poate ca intr-o zi voi scrie povestea noastra,povestea unui timp,a unui loc ,a unei diferente si unei similitudini...a unor sentimente reprimate , si a unui mod de a ingropa secura razboiului meu interior.

Doar azi...

M-am trezit incet,intr-o toamna primavaratica.M-am decis sa ma bucur de lux,in timp ce ma scald in cristalele infatuarii adolescentine.E o zi speciala...chiar daca tabieturile mele tradeaza o anumita rutina a diminetii:cafeaua pe jumatate racita si tigara pe care nu o pot fuma pana la capat sunt nelipsite...Nici clipele de liniste in care parca imi fac un succint inventar cu evenimentele care ma vor implica in ziua respectiva nu sunt de lepadat...Miscarile greoaie,lenese care ma conduc indubitabil spre oglinda in care vad o schimonoseala puerila ,sunt si ele parte din micul traseu...acelasi traseu care imi ocupa circa 15 minute din fiecare dimineata.
(...)
Pe strazi,vioiciunea si inocenta liceenilor care bantuie in sus si in jos pe batrana Republicii ma molipseste.O timida tinere de mana intre doua siluete cu ghiozdane in spate,un salut camaraderesc intre doi care isi lasa la vedere ecusonul sa se stie de unde sunt si ce hram poarta,indrazneala serafica si zambetul dezinvolt al unora,cravatele si camasile suflecate ale baietilor care traverseaza tantos pe bulevarde,parul in vant,sacouri fluturande,vorbe nenascute inca si timp..pentru orice..Toate astea imi genereaza stari frenetice care imi patrund in epiderma pana la ultimul atom!Mereu ma incearca in zile insorite de toamna un sentiment bizar,exotic ...un dor de liceul care mi-a mancat tineretea,de anii in care poate eu eram subiectul de analiza al unei tinere de 20 de ani,de sacourile ponosite pe care le alaturam camasilor albe ca si cand ar fi fost cea mai crunta pedeapsa,de suete prin curtea scolii,de replici inoportune la locul nepotrivit in momentul nepotrivit,de privirile altor colegi/colege din alte clase..si asa mai departe.

Nu a trecut mult,si nu stiu de ce ,dar am impresia ca a trecut o vesnicie...Pana atunci m-am hotorat sa las soarele sa-mi proiecteze pe chip cate raze doreste,sa-mi fie complice cand mai fumez o tigara la facultate intr-o pauza...Nu ii inteleg pe cei care se grabesc sa traiasca,sa treaca prin liceu si facultate cu TGV-ul fara sa stea un minut sa contempleze peisajul...

Smells like teen spirit and I wouldn't want to change a thing!Never ,if possible...