Sunt in stare sa detectez intr-o clipa primele semne ale unei conversatii plictisitoare.Acele intrebari...acele intrebari care nu au nimic special si care strica tot farmecul unei conversatii.Am fost martora la sute de schimburi de replici acide aruncate malitios in ceea ce s-ar putea numi cat-fight,sau pur si simplu intr-o discutia care(cica!)se vrea amiabila dar de fapt,in scurt timp,degenereaza intr-o sarada de cuvinte prost gandite si,si mai prost spuse.Mi se mai intampla sa ma simt eu stanjenita de lipsa de discretie a unor intrebari cretine iesite,de regula,din guri care tradeaza lipsa de diplomatie, artificialitate sau pur si simplu afinitate exacerbata pentru gafe.Cunosc adevarati maestri in arta conversatiei si este inutil sa vorbesc despre fluiditatea discutiilor si placerea de a intretine una de acest fel.Intrebarile vor fi mereu subtile ,presupunand o continuitate;e ca si cum doi oameni ar juca Fazan si de comun acord,acestia ar hotari sa nu se inchida unul pe celalat.Sentimentul bizar de nepotrivire dispare in favoarea unei stari inefabile,tradusa printr-o amintire vaga a tineretii care te surprinde intr-o discutie cu un vechi prieten de ale carui pareri timpul te-a privat o vreme.
Intrebata fiind,pe un ton aristocratic..de ce ma imbrac numai in negru?nu am stiut ce raspuns as putea da.Eram blocata in idei si nimic plauzibil nu-mi intra pe fir.Era una din intrebarile acelea care avea la baza asa-zisul principiu al contradictiei "Da,dar nu."
Tot amalgamul asta de stangacii conversationale nu are decat un efect:acela de a institui o bariera sociala,culturala intre interlocutori.Constat,fara stupoare,ca am momente in care nu ma afecteaza nesimtirea tiganilor de pe strada cat ma deranjeaza intrebarile prost puse.
Un comentariu:
Măi, eu nu te-am văzut numai în negru. De fapt, rar te-am văzut în negru. Ori sunt chioară, ori am avut eu vreo baftă nebună.
Eşti norocoasă dacă cunoşti persoane cu care se poate discuta, maeştri ai artei conversaţiei, cum i-ai numit. Sunt rari şi scumpi; apar sporadic, dispar cu viteza luminii.
Sincer, eu m-am cam săturat de discuţii de la o vreme. Tot timpul se repetă aceleaşi inutilităţi. Nimeni nu vine cu nimic nou, toţi se îngroapă într-o mediocritate absurdă care -se dovedeşte- li se pare confortabilă. Mă irită asemenea persoane pentru că se complac într-o stare idioată, pentru că au o traiectorie rectiline şi o urmează fără să se uite în alte direcţii. E frustrant să descoperi că persoane pe care le ştiai altfel se pierd într-o mare de oameni de nivel inferior.
Îmi permit să fiu arogantă, nu neapărat pentru că aş poseda inteligenţa necesară, ci pentru că aşa am chef la ora asta. Dacă ceilalţi au răspunsuri idioate, tu de ce nu le poţi servi acelaşi fel de mâncare? Care e problema? Oricum nu vor înţelege lucruri mai complexe. Să fim serioşi! Cei care nu pot scoate nimic inteligent pe gură... ei bine, nu prea poţi cere miracole de la ei.
Dacă nu ai cu cine vorbi, mai bine nu vorbeşti. Aş prefera să-mi pierd complet vocea, decât să mă aud rostind tâmpenii (nu mă refer la obilnuitele-mi glume semi-obscene, ci la fraze lipsite de inteligenţă). Cui nu-i convine, să-mi demonstreze că se poate mai bine!
Trimiteți un comentariu