A venit si Toamna...ce constatare,nu?
Nu stiu de altii cum privesc acest anotimp...despre mine,pot sa spun ca intr-un fel abia am asteptat sa vina!In mare parte cred ca se datoreaza faptului ca sunt nascuta in Octombrie,drept pentru care cel mai mult imi place "Toamna lui Octombrie"...ACEA toamna...
Oricum ar fi...schimbarile de temperatura,de stare ,sunt doar mici detalii in comparatie cu serenitatea pe care mi-o confera acest anotimp.Nicand frunzele nu sunt mai colorate,nicicand nu te bucuri mai mult cand vezi un cer senin albastru contopindu-se cu razele de soare speriate,care se joaca de-a v-ati ascunselea parca nemaigasindu-si locul!
Ziua de ieri,nu a fost una lipsita de importanta.A inceput scoala si nici un loc mai bun pentru a te bucura de "miscarea Browniana" a elevilor decat in Piata Sfatului si de-a lungul Republicii.Imi pare bine ca o simpla factura de platit in centru,(multumesc pe aceasta cale serviciilor Vodafone) mi-a oferit prilejul de a ma bucura de toate acestea.Contextul era unul visat de mine mai mereu:soarele ghidus care isi face aparitia in joaca doar pentru a te tachina,vantul acela bland care invita mereu frunzele la o hora aleatorie si haotica,mirosul de picaturi ce se scurg de pe frunzele inca ramase in copaci,si binenteles aroma de noi inceputuri!Asadar,imi fac trecerea lejer,ca simplu spectator al operei tomnatice,cu castile in urechi,cuprinsa parca de tot felul de senzatii.De ce aceasta zi?Pentru ca e 15 septembrie,elevii cu sau fara sacouri trec in goana pe langa mine sa prinda taxiul sau autobuzul,siluete copilaresti acoperite in mare parte de buchete de flori surad la revederea colegilor si isi croiesc drum prin multimea de altii si altii care povestesc nonsalant momentele petrecute in vacanta;pentru ca e un cer putin innorat si ma simt fericita,pentru ca orasul a prins iar zgomotul specific...pentru astea si multe altele si mai ales ...mai ales...pentru ca pentru prima data in 12 ani...eu nu ma alaturam lor ci mergeam doar sa-mi platesc o factura,iar asta mi s-a parut al naibii de ciudat.Se zice ca obiceiurile vechi mor greu!Inclin sa cred treaba asta din moment ce inca nu-mi venea sa cred ca nu intru pe poarta liceului la data de 15 septembrie.Da,sunt la facultate si imi voi incepe luna favorita cu urmatorul obicei ,care are sa tina 3 ani de acum inainte:inceperea facultatii.
Am avut totusi strasnica iluzie a timpului care ingheata ,care sta in loc,lasandu-mi parca ragaz sa admir iarasi inceputul in forta care intr-un fel sau altul ma face sa zambesc si sa ma bucur de varsta mea ,asa fara motiv,doar prin simple constatari de moment,de stare.
Mergeam pe strada si nu imi pasa de nimic.Eram doar eu si peisajul.Nu pot sa explic cum de acest anotimp care pentru altii constituie un prilej de depresie ,de auto-analiza la rece in urma caruia ramai cu un gust amar,sau pur si simplu ceva trist,este pentru mine un cadru atat de familiar si de placut mie.Desi urasc moartea,mai ales o moarte inceata,se pare ca toamna este singura expresie a mortii lente pe care o tolerez.Nu sufar la vederea caderii treptate a podoabelor ce mascheaza goliciunea copacilor,ci dimpotriva,par a o savura cu o deosebita(morbida, ar putea spune unii) placere.Toate sentimentele parca sunt mult mai profunde si capata sensurile lor adevarate.Pana si o banca de lemn,acoperita si inconjurata de picturile ruginite ale frunzelor capata o aura omeneasca, sugerand parca inceputul singuratatii si concretizarea sa in urmatorul anotimp ,care este cu mult mai dramatic(parerea mea)si anume:iarna.De aici concluzia ca toamna constituie o speranta de atarna de un fir de ata si care, inaintea ruperii sale, se asigura ca spectacolul cu care debuteaza de fiecare data, va fi urmarit cu sala plina.
Este inutil sa spun ca de cand am inceput sa numar toamnele, nu m-am straduit sa le gasesc asemanari,pentru ca de fiecare data ele ma surprind,elengate si frumoase,mai mult sau mai putin punctuale insa mereu cu o poveste de spus....
In cele din urma,acum ca mi-am platit factura si parcurg din nou acelasi drum nu pot decat sa rostesc:
Lunga ti-a mai fost calatoria...
Asadar,bine ai venit!Fa-te comoda!
3 comentarii:
hmmm.... pare simplu fiind prea complicat.
ai scris super doar... vantul nu prea sufla bland sau cum ai scris =))
3 ani?!? Doar trei ani?!? Mamă, ce blesteme dau cât de curând... Cum adică trei ani?
Toamnă, Miruna? Şi ce e ciudat la ea? Nimic. Sunt unii cărora le place să dramatizeze, să găsească morbidul în ceva frumos. Prefer iarna - asta ce mă face, necrofilă? E un anotimp frumos toamna. Sau, dacă vrei, e un anotimp potrivit, la locul său. Frunzele cad, ceea ce e normal.
(moment poetic; fii pe fază, se întâmplă rar) Te-ai gândit că poate şi tu eşti o frunză? În fond, în fiecare toamnă începi un alt ciclu, nu? Înainte era liceul, acum e facultatea. O să fie ciudat probabil. Nu te mai duci în clasa aia de la etajul întâi în corpul B (parcă acolo aţi avut ultima oară când am călcat eu prin clădirea aia). Nu mai vezi directoarea. Eşti pe cont propriu acum, fiica ploii. Cam ca frunzele, tot pe cont propriu şi ele.
Peste un an te vei întreba unde s-a dus toamna asta, la fel cum acum probabil te întrebi unde s-a dus toamna trecută. Până la urmă, n-au plecat nicăieri, nu-i aşa?
Gata, termin cu comentariile idioate. Ştiu că tu pricepi cam pe unde bat, dar nu toţi sunt la fel. Plec, nu înainte însă de a-ţi ura LA MULŢI ANI! Nu unul călduros, pentru că ar fi banal... Nu, un LA MULŢI ANI tomnatic...
he he am revenit cu o noua forma.... imi place ce scri si daca vrei iti dau posibilitatea sa scri un articol pe saptamana daca scri bine daca nu scri cealalta pe situl photoholic.ro
Trimiteți un comentariu