luni, 23 iunie 2008

Scrisoare catre trecut

Era soare...era vant tropical placut care mi-a adus din nou in minte chipul tau,asa cum mi-l amintesc ultima oara.
Am terminat liceul si ma gandeam cu nostalgie cum ar fi fost si ce ai fi spus daca m-ai fi vazut mandra in al 12-lea ceas de licean pasind incet pe scarile Unirii pentru ultima data.Ti-ar fi trecut prin minte..?Ca acea fata mica va urma pana la urma acelasi liceu ca si tine?Ca de fapt proverbul acela ..like father like daughter e adevarat(cel putin intr-o oarecare masura)?Ca de obicei timpul o ia la goana si in cursa lui suntem pierduti...insa intr-o zi-nu asa speciala ,m-am gandit sa te vizitez in acelasi loc unde te gasesc de 9 ani incoace.Credeam ca ranile in timp se vindeca,insa sunt din ce in ce mai convinsa ca oricat s-ar zice ca timpul le vindeca pe toate,unele rani raman vesnic deschise.Asa se intampla si cu tine...Colocviul meu solitar a fost auzit...caci chiar daca materialul nu exista,spiritul tau stiu ca este mereu alaturi de mine!Cald.Oftat.Dor.Curiozitate.
Nu stiu care a avut mai multa influenta insa pe toate le-am resimtit inca o data ...asa cum obisnuiesc mereu cand vin la tine si vantul mereu bate.Iata-ma deci absolventa...la 18 ani verzi,proaspeti,fragezi si naivi poate,si stiu ca ai fi fost mandru sa ma vezi, si ca si ceilalti parinti sa-ti pui intrebari vesnic actuale de genul"cand a trecut timpul?" si sa-mi faci o poza dupa care sa zambesti parca nevenindu-ti sa crezi ca intr-adevar sunt fiica ta si ca am crescut atat de mult...
Se spune ca ti-am mostenit perseverenta-eu nu sunt in totalitate de acord.Vointa mea este efemera in comparatie cu eterna ta lupta cu necunscutul.Ma aflu in fata ta,si nici acum nu pot privi drept.Parca mi-e frica de faptul ca as putea sa-ti vad iarasi chipul bland ,solemn si sa ma intorc in timp acum 9 ani.Memoria nu e deloc oportuna...
Vantul bate iarasi.Trebuie sa plec.Imi pare rau ca plec asa in graba dar ..sigur,candva iarasi voi reveni,promit!Vei fi acelasi,asteptandu-ma in acelasi loc -pentru totdeauna!
Ramai cu bine...

2 comentarii:

lordice spunea...

Profund.

Nu pot sa zic ca stiu prin ce treci, insa stiu ca nu iti este usor! Si te inteleg...

Cu siguranta te priveste de sus, si este foarte foarte foarte mandru de fiica lui! Caci, putina lume te egaleaza.

Sunt si voi fi alaturi de tine.

Mereu!

Anonim spunea...

da ma si io voi fi aici..pnm stiu ca io nam fo prea bun de tata de schimb dar nah nici tu nu te potzi lauda ca ai fost prea buna fica :))..vorba aia. Ziua cand am citit articolu asta am aflat bomba :)),cred ca niciodat no sa recunojti ca fu amuzant :)).

Sti ca e putina lume care stie ce e adevarat suferintza .

But this is the place were normal things don't happen very often.