Exista acele momente in viata cand memoria ta are nevoie de o schimbare de hard.Unele piese pot fi salvate,altele nu.Unele se spulbera ca praful in vant si uiti pur si simplu ca au fost vreodata acolo ,insa altele iti raman fidele,atasate de tine asemeni timbrului de hartie.Este nici mai mult ,nici mai putin decat o simpla lege a vietii.
Colette si Salvador Dali sunt, cu siguranta, doua instante care mi-au netezit drumul spre multe filozofii de viata ,spre un anume fel de literatura si spre noutate.Cu ajutorul acestor doua mari chei ,m-am simtit in stare sa deschid multe usi.Nu stiu daca este vorba despre talentul lor innascut sau despre modul lor de a da contur unei opere;nu stiu daca verbalismul lui Dali acapareaza simplitatea si naturaleatea scrierilor lui Colette.In timp ce unul este o oaza de cuvinte vizand grandilocventa,altul este un maestru al spiritului,al serenitatii,al seraficului unui timp parizian usor depravat.Cuvintele savarsesc deci o sfanta prostitutie,caci se daruiesc neintarziat foii candide de sub pana scriitorilor...
